Mesajul Directorului

Director   Odată cu înființarea ca bibliotecă publică, acum 90 de ani, instituția a trecut prin o seamă de schimbări fiind afectată atât de transformările sociale cât și culturale ale locuitorilor.
Acest drum urmat de această instituție nu ar fi fost realizat fără ajutorul a generații de bibliotecari, cărora le datorăm recunoștința noastră, și care au adaptat în permanență serviciile de bibliotecă cu solicitările comunității.

Localizare

Nouă donați de carte pentru'' American Shelf''

993680 10153158620610454 1929340673 n
   Consilierul pentru presă și cultură al Ambasadei Statelor Unite la București, Bruce Kleiner, a ajuns astăzi la Biblioteca Judeteană "I.G.Bibicescu" din Turnu Severin cu o nouă donație de cărți pentru Raftul American (American Shelf). Printre lucrările disponibile la American Shelf se regăsesc multe cărți pentru copii, metodologie pentru profesorii de limba engleză, artă dar și literatură clasică.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

DESPRE NOI

bibcescu

Biblioteca Judeţeană din Drobeta Turnu-Severin a fost fondată în anul 1921 prin dania lui Ion Gheorghe Bibicescu, om de cultură şi guvernator al Băncii Naţionale (între anii 1914-1924).

Citește mai departe...

CINE ESTE ONLINE

Avem 15 vizitatori și nici un membru online