Mesajul Directorului

Director   Odată cu înființarea ca bibliotecă publică, acum 90 de ani, instituția a trecut prin o seamă de schimbări fiind afectată atât de transformările sociale cât și culturale ale locuitorilor.
Acest drum urmat de această instituție nu ar fi fost realizat fără ajutorul a generații de bibliotecari, cărora le datorăm recunoștința noastră, și care au adaptat în permanență serviciile de bibliotecă cu solicitările comunității.

Localizare

NOCTURNA BIBLIOTECILOR 2016

14524603 1600008613627090 2593597509226731272 o   NOCTURNA BIBLIOTECILOR este un eveniment național care constă într-o serie de manifestări culturale și artistice desfășurate în afara orelor de program. Astfel, bibliotecile participante la acest eveniment nocturn, vor încerca să-și surprindă utilizatorii cu un program variat de activități de la vizite, concerte, ateliere de creație până la expoziții tematice, întâlniri cu autori, proiecție de filme și piese de teatru.
Mulțumim partenerilor și participanților!

Dă o carte pentr-un frate!

   Mulțumim donatorilor mehedințeni! Cărțile donate au plecat spre Basarabia.

20160901 102758

Job OpportuNEETy

                                                             Vă aşteptăm la Biblioteca Judeţeană,,I.G.Bibicescu"- Sediul Pogany din str. Ştefan Odobleja nr.59!job

Occupy Libraries – Conferinta de incheiere a proiectului “Al Treilea Spatiu” si de start al parteneriatelor pentru schimbari durabile

13001295 1767804930116772 7153428915327548539 n   Miercuri, 13 aprilie 2016, de la ora 14:00, la Biblioteca Nationala a Romaniei a avut loc conferinta „Occupy Libraries – biblioteca ta, comunitatea ta”, eveniment ce a marcat incheierea proiectului Al Treilea Spatiu al Cetateniei Active coordonat de Fundatia Progress, precum si „predarea stafetei” celor in cautare de parteneri si de locuri in care sa fie initiate schimbari durabile.
In cadrul conferintei au avut loc discutii pe sectiuni, prezentari ale spatiilor dedicate cetateniei active deschise in bibliotecile romanesti, precum si o galerie de biblioteci receptive la demersurile de infiintare a unor astfel de spatii.
    La eveniment au participat reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale si ai mediului de afaceri, angajati ai institutiilor publice si cetateni interesati de maniera in care bibliotecile romanesti s-au implicat, in ultimul timp, in sustinerea inovatiei sociale.

Subcategorii

DESPRE NOI

bibcescu

Biblioteca Judeţeană din Drobeta Turnu-Severin a fost fondată în anul 1921 prin dania lui Ion Gheorghe Bibicescu, om de cultură şi guvernator al Băncii Naţionale (între anii 1914-1924).

Citește mai departe...

CINE ESTE ONLINE

Avem 19 vizitatori și nici un membru online